Statiunea Ranca, destinatie de top
Statiunea Ranca este o destinatie pentru iubitorii de aventura, dar si pentru cei care vor sa se bucure de liniste. Este situata la o altitudine de circa 1.600 m, pe versantul sudic al Muntilor Parang, pe muntele Cornesu Mare, la numai 62 km nord-est de municipiul Targu Jiu.
Muntii Parang este unul dintre principalele lanturi muntoase din judetul Gorj, cu cel mai inalt varf din Oltenia – Parangu Mare (2519 metri). Acest lant totalizeaza 14 varfuri cu inaltimi peste 2000 metri si o minunata salba de lacuri glaciare (aflate dincolo de limitele judetului Gorj). Zapada cade in muntii Parang din luna septembrie si se mentine pana in mai.
Trasee turistice atractive la statiunea Ranca
Potecile turistice din Ranca duc spre zone de o frumusete deosebita, spre puncte de belvedere cum ar fi Varful Mohor, Varful Setea Mare, Varful Papusa si tot de aici se ajunge spre Obarsia Lotrului – intersectia de drumuri care trec din Oltenia in Ardeal (la nord – pe Valea Frumoasei, spre Sebes, la vest – spre defileul Jiului) si către Lacul Vidra si Valea Lotrului. Construit de aproape 70 de ani, Transalpina rivalizeaza ca frumusete si spectaculozitate cu Transfagarasanul.
Ranca, statiune montana pentru tot anul
Fiind cea mai renumita statiune de schi din Carpatii Olteniei, Ranca are un potential de iarna excelent. Zona detine un domeniu schiabil imens situat intre altitudinile de 1600 m si pana la 2100 m. Stratul de zapada este corespunzator practicarii sporturilor de iarna de minim 120 zile/an, cu maxime de pana la 150-160 zile/an. Pe langa sporturile de iarna, poti practica si trasee montane, ski de tura, plimbari cu atv-ul, parapanta, off road, moto, cicloturism, canyoning, rafting, pescuit sportiv si vanatoare, water walking ball, summer tubing. Statiunea Ranca beneficiaza de asistenta permanenta Salvamont si de o moderna Baza de salvare si interventie in cazul accidentelor montane.
Statiunea Ranca a fost declarata ca avand cel mai mare potential turistic de iarna nevalorificat din Romania, fiind singura zona de practicare a sporturilor de iarna (schi alpin) din partea de Sud a tarii intre Valea Prahovei si partea de Vest a tarii-Muntele Mic-Caransebes.
Statiunea Ranca, un loc incarcat de istorie
Statiunea Ranca este un colt de rai pentru cei care vor sa se retraga in mijlocul naturii, dar este si un loc incarcat de istorie. Statiunea Ranca a fost infiintata inca din anul 1930. Statiunea s-a nascut datorita lui Dumitru Brezulescu care a decis ca acesta e un loc bun pentru turism. Tanarul a unit in 1902 satele gorjene intr-un proiect transformat, peste ani, in cea mai mare banca populara a Romaniei interbelice. Chiar primele cinci cabane de la statiunea Ranca au fost ridicate din fondurile Bancii Populare „Gilortul” (numele provine de la raul care izvoraste din Masivul Parang, traverseaza Novaciul si se varsa in Jiu).
La inceputul lunii februarie 2012, primarul orasului Novaci, Pantelimon Todea, si cel al comunei Baia de Fier, Constantin Mihutescu, au dat iscalitura pentru stabilirea exacta a hotarului dintre cele doua localitati. Aceasta decizie va usura procesul de transformare a zonei Ranca in statiune montana. Cei doi edili gorjeni, impreuna cu prefectul Liviu Andrei si presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, au depus la Bucuresti documentele necesare in vederea fixarii mejdinei din zona Ranca, la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara.