Cea mai inalta sosea din Romania ar putea fi redeschisa turistilor chiar dupa Pasti, sustin autoritatile judetene din Gorj. Transalpina este la ora actuala inchisa dat fiind faptul ca la Ranca inca mai e zapada. ”Transalpina se redeschide cel mai probabil in a doua jumatate a lunii aprilie, inceputul lunii mai. Se va redeschide in totalitate imediat ce nu va mai fi zapada pe traseu. Totul depinde insa de conditiile meteorologice”, a declarat subprefectul Marcel Romanescu. Acesta a mai mentionat ca lucrarile pe Transalpina au fost finalizate in proportie de 80%, termenul de finalizare fiind anul viitor. In principiu, ar mai fi de montat parapetii de protectie pe marginea drumului si executarea santurilor de colectare a apei de pe versanti. Si anul acesta, ca si anul trecut, Transalpina va aduce zeci de mii de turisti in Gorj.
Sursa: pandurul.ro